Omul Copil Vid
Autor: Valentin Ştefan
Dacă v-aţi întrebat vreodată de ce naiba se uită unii minute în şir la nişte linii dubioase puse într-un tablou, de data asta aveţi o explicaţie chiar de la
Voinţa neîncetată de a fi perfect.
Cercul reprezintă sentimentul absolut; ceea ce reprezintă tot fără a face diferenţa între Bine şi Rău, valori existente doar în concept.
Punctul de pe cerc reprezintă EU-l, poziţionat nici sus, nici jos, nici la stânga şi nici la dreapta. Este poziţionat doar ca să exprime prezenţa acestuia, fără a se ţine cont de UNDE?!
Acest punct este un început şi un sfârşit, alcătuind împreună cu cercul o călătorie infinită a Imperfectului spre Perfect.
Are ca rol şi definirea unui "EU" alcătuit din trei. Atât spaţiul din afara cercului, cel dinăuntrul lui şi punctul având aceeaşi non-culoare.
Personajul aflat în spatele cercului nu are trăsături definite dar încearcă să şi le formeze prin liniile albe ce-i contureză partea vizibilă din corp; partea cea mai apropiată de CERC.
În loc de o linie continuă bine conturată sunt câteva linii de forme, mărimi, grosimi şi direcţii diferite, reprezentând sclipiri ale geniului, răspunsuri şi întrebări cucerite dar încă neîmbinate spre a forma acea linie bine conturată.
Ele sunt în directă legătură cu presupusa margine a cercului.
Copilul Măr, reprezintă prin culoare lui verde tinereţe şi pace absolută ducând spre o cunoaştere absolută şi în acelaşi timp spre necunoaştere absolută.
Frunza roşie, este purtată de acesta ca un semn a ceea ce va urma, îmbătrânirea şi orbirea printr-o cunoaştere de faţadă.
Acesta va rămâne în această formă de copil Măr la care Personajul din spate va încerca să ajungă.
Mâinile ce susţin copilul nu se leagă de corpul personajului, în mod voit, iar asemănarea lor cu personajul gri trebuie să aducă aminte de puterea pe care oricine o poate avea de a ţine în palme voinţa de a deveni copilul Măr, rămânând în această formă.
Câteodată stau şi mă-ntreb dacă nu cumva am trăit degeaba pân' la vârsta asta.. :D
Cercul ala. Cum dracu' e asa de mare? Mi-e frica de el. Macar putea sa se scurga intr-o parte sau in alta... Dar nu...el sta acolo si iti aduce mereu aminte ca e el intai, apoi totul. Si nici macar nu e perfect.
E imperfect si o stie si totusi eclipseaza si omul-trecut si copilul-crud si pana si punctul care il destrama in tot-ul lui. E un bully a cercurilor si e constient de asta si sfideaza.
Ce s-ar intampla daca pentru o clipa, copilul ar deschide ochii? S-ar coace si ar deveni fundal? Ar relua locul omului-trecut, lasand sa picure o alta samanta in palmele gri? S-ar transforma intr-un alt punct in cercul sfidarii?
Cu toate astea, fara cercul sfidarii, nici omul-trecut si nici copilul-crud nu ar fi. Adica ar fi, dar in intuneric, pentru ca, lasand sfidarea ce-o transpira-n mine la o parte, e singurul care aduce lumina in cumintenia tacuta a celor doi.
In intuneric, procesele au loc dar nu se desfasoara.
Despre maini nu vreau sa vorbesc. Sunt de piatra si vor dainui.
PS: Vali nu mai picta ca ma apuc iar de baut si fumat.
Este doar un pas ajutator. Inauntru sunt mai multe, pentru fiecare privitor in parte !
:)
In rest foarte complex tabloul, bine definit si nu abstract.
Felicitari Valy!
Cred ca este mai complet si mai complex asa ...
:D
Iar ca sentiment general, utopie..realism.
Elementul central al tabloului e acel punct, nu cercul, nu personajul.
Acel punct nu are aparent legatura cu cele doua personaje umane, care sunt unul si acelasi de fapt. Cercul, simbol al perfectiunii, ar fi doar un cerc, usor de ignorat si cu un inteles tocit, fara acel punct.
Sunt doua cercuri in acest tablou, unul este cel geometric vizibil de oricine, si mai este unul format de omul gri nedefinit si copilul-mar, care fac parte din aceiasi linie, sunt unul si acelasi lucru, dar nu se ating, sau mai exact, distanta dintre ei este doar de un punct.
As mai adauga ca nu este intamplatoare pozitionarea cercului in dreptul ochilor personajului din fundal. Cercul cu punctul, este un rezumat al intregului tablou, iar tabloul nu ar fi complet fara acest rezumat, cauzand un lant nesfarsit. Ochii sunt o poarta catre suflet, sau catre ceva interior. Ochii personajului mare sunt acoperiti e acel cerc, iar al copilului sunt inchisi. Nu ar fi avut "loc" in acest tablou inca o poarta, adica niste ochi deschisi, ar fi rupt legatura dintre cele doua cercuri, cel vizibil si cel invizibil.
Ce este interesant de analizat este ca am mai vazut un tablou facut de tine (pt Anto) in care desi foloseai alte elemente, aparent alta idee, la baza exista o legatura de mesaj intre cele doua. Stiu ca nu a fost intentionata, mesajul acelui tablou intentionand sa fie altul. Imi ramane doar concluzia ca exista in tine un mesaj care vrea sa fie exprimat care am impresia ca nu este complet nici in acest tablou. Mai este ceva colo care inca nu s-a definit destul de bine incat sa fie manifestat. Poate ma insel, poate nu o sa fie definit niciodata intr-un tablou, ramane de vazut.
La fel ca si cercul acela, nu exista perfectiune fara un punct de imperfectiune. Poate acest tablou nu trebuia sa fie perfect
ca sa fie
PERFECT
Mesajul care inspira Contrariul
...
Varful piciorului iese in afara mainilor, simbol al viitorului, copilul ala va merge intr-o zi unde vrea el, nu e prizonier.
Varful capului iese in afara mainilor, simbol al potentialului, mintea lui nu e in mainile alea, dar visele sunt (uita-te ochii). Cu toate astea nu e prizonier, e protejat.
Cand copilul-mar va creste mare, va avea la randul lui acele maini batrane cu care va tine alt copil.
Frunza rosie e echivalentul simbolic al punctului de pe cerc. Da.. frunza e simbol, punctul e realitatea in cazul asta. Cand copilul mar va creste mare nu va mai avea frunza, va intelege cercul.
Ciclicitatea are un punct de legatura, daca il ascunzi, sau daca dispare in mod natural, va apare in alt loc inevitabil, continuand ciclicitatea. Trebuie sa inchizi cercul intr-un anumit fel ca sa intrerupi ciclicitatea.
ps. hai ca te-ai prins ca trebuie sa strici cercul ca sa contui comenturile oops :D
ps2: daca nu l-ati inteles nu e problema, asta a fost coment codificat :))
Este ca si cum as scrie un cuvant cu o mie de sensuri, fiecare dintre ele diferite si corecte in acelasi timp.